Pregătirile pentru Ost Mountain Fest au intrat pe ultima sută de metri. Akral Necrosis este unul dintre numele româneşti care vor urca pe scena de la Râşnov. Octav Mediş, solistul Akral Necrosis promite fanilor un concert pe cinste. Şi mai are o surpriză! După ce în 2008, a lansat compilaţia „Black Pagan Death”, Akral Necrosis promite că albumul de debut, „Pandemic Dominion” va putea fi ascultat în curând!
ROCKZONE: Octav, Akral Necrosis poate fi văzută, şi mai ales auzită, în ultima zi a festivalului Ost Mountain Fest. Care sunt aşteptările voastre legate de acest eveniment?
OCTAV MEDIŞ: Suntem turbaţi efectiv! Nu am mai cântat live din luna noiembrie a anului trecut şi am acumulat multă energie negativă în ultima vreme, OST MF este locul perfect să o eliberăm prin muzică. Am trecut printr-o perioadă dificilă, dar am ieşit cu capul sus. Aşteptările noastre? Să cântăm în faţa unui public viu şi să fie un show de care să ne amintim mult timp cu plăcere.
ROCKZONE: Veţi urca pe scenă în aceeaşi zi cu Onslaught- un nume destul de sonor în sfera metal. Ce înseamnă ăpentru voi să fiţi alături de ei?
OCTAV MEDIŞ: Nu aş putea spune că înseamnă ceva special pentru noi. Ei cântă mult mai târziu... Aş spune că sunt doar interesat să îi văd live.
ROCKZONE: Este un festival outdoor, iar locaţia aleasă una specială. Cum comentezi opţiunea organizatorilor de a monta scena într-un astfel de cadru?
OCTAV MEDIŞ: Mi se pare o alegere perfectă şi zona cred că o să scoată în evidenţă laturi ascunse ale muzicii, cel putin când vine vorba de trupele cu un sunet mai întunecat.
ROCKZONE: Ştiu că lucraţi la un nou material discografic. În ce stadiu se află înregistrările? Ne poţi spune câte piese va avea, câte sunt gata, câte sunt deja înregistrate? Când ar putea fi lansat?
OCTAV MEDIŞ: Albumul este înregistrat cap coadă, tocmai aranjam ultimele detalii. Nu vreau sa intru în detalii, dar lansarea se află mai aproape decât vă puteţi imagina. Anunţăm totul oficial după OST.
ROCKZONE: Sunteţi în căutarea unei case de discuri. Ce se întâmplă cu trupele underground de îşi găsesc ceva mai greu case de discuri? Este o problemă legată de genul pe care îl abordaţi, sau de rock în general? Sunt casele de discuri ceva mai reticente când vine vorba de artişti rock?
OCTAV MEDIŞ: Nu, în niciun caz nu poate fi vorba de reticenţă din partea caselor de discuri, mai ales că exista o tonă de label-uri underground în toată lumea. E mai greu pentru că sunt mii de trupe. Ne căutăm casa de discuri, dar nu ne grăbim. Pentru primul nostru album, „Pandemic Dominion”, vrem ca totul să fie „do it yourself” ca să-l putem lansa cât mai rapid (şi aşa am întârziat destul). Când finalizăm demo-ul pentru al doilea material o sa începem să ne căutăm serios şi o casă de discuri.
ROCKZONE: Au fost, în cei cinci ani de existenţă, ceva schimbări de componenţă. Se poate spune că Akral Necrosis a ajuns la o formulă stabilă?
OCTAV MEDIŞ: Da, momentan suntem într-o formulă stabilă, cea mai bună de până acum... spelanr să fie un line-up de durată. Nu vreau să dezvalui încă numele celor doi noi membri, păstrăm surpriza pentru OST. O să spun doar că unul dintre e cunoscut din alte două trupe care nu mai există, iar celălalt este mai nou pe scena românească de metal, dar a reuşit să adune experienţă într-un timp destul de scurt.
ROCKZONE: De unde ideea numelui Akral Necrosis?
OCTAV MEDIŞ: Numele a apărut brusc, într-o zi, după un an şi ceva de la întemeierea trupei. Nu reuşeam să găsesc ceva care să sune şi bine şi să aibă şi o semnificaţie profundă. Din întâmplare, când citeam despre ciumă, am dat de această denumire... cea a sindromului de necroză.
ROCKZONE: Ne poţi spune câteva trupe care au influenţat sound-ul Akral Necrosis şi artişti pe care îi simpatizezi în mod deosebit?
OCTAV MEDIŞ: Îmi vine foarte greu să răspund la prima parte a întrebării... Bănuiesc că trupele clasice de black metal şi nu numai. Cât despre simpatizat... cred ca aş putea spune ca King Diamond este, în viziunea mea, un frontman complet, dar mai sunt mulţi alţii... Kvohst de la DHG etc.
ROCKZONE: Multe trupe underground aleg să cânte în limba engleză. Sunt însă voci consacrate în rock care susţin că tocmai această opţiune limitează foarte mult şansele acestor trupe de a intra pe prima scenă muzicală. Tu ce crezi? Voi de ce aţi ales să cântaţi în limba engleză?
OCTAV MEDIŞ: Textele meu au de obicei o multitudine de mesaje pe care vreau să le poată înţelege şi un ascultător străin. Bine, putem spune că pentru piaţa internaţională e mai interesant să cânţi black metal, şi nu numai, în limba ta naţională... sună mai ezoteric, se vinde mai bine. Dar în final e vorba doar de preferinţe.
ROCKZONE: Şi pentru că am menţionat trupele underground...ce crezi că le lipseşte pentru a se consacra?
OCTAV MEDIŞ: Totul porneşte de la atitudinea pe care o are fiecare membru dintr-o trupă. Dacă faci treaba asta doar ca un hobby, nu prea ai şanse să scoţi capul la iveală... dacă lucrurile stau pe dos, trebui sa investeşti bani când e cazul şi să tragi cu dinţii ca o fiară de fiecare oportunitate care ţi se iveşte. Dar să nu ne înţelegem greşit. Dacă a te consacra înseamnă a deveni mainstream, majoritatea trupelor nu îşi doresc acest lucru. Faci parte din underground, eşti liber, nu te prostituezi, nu îţi spune nimeni ce şi cum să faci... şi o muzică sinceră valorează de 20 de ori mai mult ca una comercială.
ROCKZONE: Cum vezi scena metal internaţională?
OCTAV MEDIŞ: Momentan, 50% în alb, 50% în negru. Deja o putem numi industrie metal, piaţa e inundată de atâtea căcaturi comerciale, presa e vândută (publicaţii mari primesc bani pentru cronici pozitive de albume, cand materialele negative sunt de fapt niste mizerii). A se observa că deja exista o modă metal, lumea se afişeaza la festivaluri mari uneori doar pentru a-şi scoate noua garderobă goth la plimbare şamd. În rest, există din fericire underground-ul, o sursă fără sfârşit de muzică sincera şi foarte bună, de multe ori originală şi experimentală.
ROCKZONE: Dar pe cea românească?
OCTAV MEDIŞ: Avem o scenă în creştere, păcat că nu există prea multă susţinere. În ultimii cinci ani de zile s-au întâmplat multe lucruri pozitive pentru scena noastră şi cred că o să fie din ce în ce mai bine.
ROCKZONE: Care este mesajul Akral Necrosis pentru consumatorii de black metal?
OCTAV MEDIŞ: Consumator este un cuvant foarte economic, deci urât. Sperăm să fie în număr cât mai mare la OST Mountain Fest, îi aşteptăm în prima linie pentru un show black metal cât mai agresiv cu putinţă.







FOARTE TARE!!!! CE IMAGINATIE SI CE LOCATII SPECIALE PENTRU VIDEOCLIP!...P...











Comentarii
RSS pentru acest articol.