A+ R A-

Anathema - biografie

E-mail Listeaza


Anathema şi-au început aventura ca pionieri ai heavy-music-ului melodic, în anul 1990, în Liverpool. Iniţial trupa a abordat doom metal, cântând sub numele de Pagan Angel (Înger Păgân). În luna noiembrie a aceluiaşi an, trupa a înregistrat primul său demo, intitulat “An Iliad of Woes”.

Demo-ul a atras atenţia unor trupe de pe scena metal-ului britanic şi a permis grupului câteva aranjamente alături de nume precum Bolt Thrower sau Paradise Lost. La începutul lui 1991, trupa şi-a schimbat numele în Anathema şi a câştigat atenţia dupăa ce a lansat cel de-a doilea demo, “All Faith Is Lost”. A rezultat apoi o înţelegere pentru patru albume cu casa de discuri Peaceville Records. Prima înregistrare realizată cu această casă de discuri a fost EP-ul “The Crestfallen”, lansat în noiembrie 1992. Materialul a fost promovat într-un turneu alături de cei de la Cannibal Corpse.

LP-ul de debut, “Serenades” a atras atenţia oamenilor de muzică propulsând muzica lor dulce-amăruie în playlist-urile de la MTV! Primul turneu European al trupei a avut loc în 1994. Tot atunci, Anathema a avut câteva angajamente la Independent Rock Festival, din Brazilia. Prima lovitură vine pentru britanici în 1995. Vocalistul Darren White părăseşte Anathema pentru a-şi face propria trupă, The Blood Divine. Trupa nici renunţă repede la ideea de a căuta un alt solist şi decide ca rolul lui White să fie asumat de chitaristul Vincent Cavanagh (rămas solistul trupei până azi). Noua formulă a  “debutat” în cadrul turneului de promovare a lui “Cathedral” în Marea Britanie. “Eternity” a fost lansat un an mai târziu, în 1996. Materialul mizează pe sunete de o frumuseţe stranie şi realizează tranziţia către un vocal consonant, curat, melodios. "Ceea ce cântăm acum reflectă mai mult personalităţile noastre, este mai aproape de realitate", spunea atunci  Vincent Cavanagh Un turneu european a promovat noul material discografic. Mai târziu, în 1999, “Judgement” va consolida acest stil. Până la “Judgement” trupa a suferit o nouă modificare de componenţă. În vara lui 1997, toboşarul John Douglas părăseşte Anathema. El este aproape imediat înlocuit cu Shaun Taylor- Steels, care trecuse pe la Solstice. Nici el nu va rămâne în trupă, ci va alege să cânte alături de My Dying Bride.

“Alternative 4” este lansat în 1998. În tot acest timp, trupa a suferit modificări de componenţă. Basistul şi compozitorul Duncan Patterson a plecat din cauza neînţelegerilor de ordin muzical fiind înlocuit cu Dave Pybus de la Dreambreed (unde şi Duncan cântase o perioadă). Martin Powell (care cântase la vioară şi clape în My Dying Bride) se alătură grupului. La tobe, revine, în cele din urmă, John Douglas.

În iunie 1999 este lansat “Judgement” care marchează renunţarea definitivă la genul doom metal şi abordarea pe piese mai lente şi mai experimentale. Noul sound a fost asemănat de mulţi cu Pink Floyd, Jeff Buckley sau chiar Radiohead. Chiar şi aşa, esenţa trupei a rămas neschimbată. Cântecele au continuat să exprime o oarecare depresie, si mai mult, disperare! În acelaşi an (1999), Martin Powell a făcut o rocadă cu clăparul celor de la Cradle of Filth, Les Smith, rămas şi el, ulterior, alături de Anathema. La scurt timp după lansarea albumului “A Fine Day to Exit”, Dave Pybus şi-a anunţat plecarea în trupa Cradle of Filth. El a fost înlocuit în turneu de basistul George Roberts şi, ulterior, de Jamie Cavanagh. Nici Jamie Cavanagh n-a stat mult în Anathema. În martie 2002 şi-a anunţat plecarea în trupa lui Duncan Patterson, Animatter.  El a revenit însă în Anathema în 2003 pentru lansarea albumului “A Natural Disaster” şi a mers alături de Anathema în turneul european ce a urmat. Turneul de promovare a albumului  “A Natural Disaster”a însemnat sute de spectacole în peste 30 de ţări. Însă a “A Natural Disaster”a însemnat mai mult: a accelerat cumva schimbările în atitudinea Anathema către frumuseţe stranie şi sound progresiv, aşa cum întâlnim în piese precum “Flying” sau “Violence”. O nouă criză a lovit însă trupa. Şi de această dată m-a fost vorba de o schimbare de componenţă. Închiderea Music of Nation a lăsat trupa fără o casă de discuri asta după ce încheiase un turneu britanic amplu împreună cu finlandezii de la Him, în aprilie 2006. Fără success în găsirea unei case de discuri Anathema adoptă o soluţie extremă- postează noile apariţii pe site-ul propriu. Fanii au posibilitatea de a dona bani pentru piesele pe care le vor, însă suma donata este lăsată la aprecierea fanilor!

În ciuda situaţiei în care se află şi fără o casă de discuri care să-i promoveze, Anathema continuă să cânte în turnee europene. Chiar dacă anunţaseră că vor lansa un album de studio, Anathema vine în augusrt 2008 cu un album semi-acustic, “Hindsight”. Albumul este de fapt o colecţie de piese reorchestrate. Sunt folosite atât instrumente acustice, electrice cât şi instrumente specifice orchestrelor simfonice. Albumul apare sub marca Kscope.

Pe 20 martie 2010, la şapte ani de la ultimul album de studio (“A Natural Disaster, 2003),  Anathema a anunţat pe site-ul propriu dar şi pe Facebook data lansării următorului album. Materialul, “We’re Here Because We’re Here”, a fost lansat pe 31 mai 2010 (fiind produs tot de casa de discuri Kscope). Albumul „We’re Here Because We’re Here” este unul dintre cele mai bune materiale discografice ale genului. Considerat fără cusur, „We’re Here Because We’re Here” a primit 9 puncte din 10 posibile de la criticii Classic Rock. O colecţie în culori a emoţiei, pasiunii şi intensităţii, „We’re Here Because We’re Here” este considerat de critici cel mai bun album lansat de Anathema până acum. De altfel, fiecare album reprezintă o evoluţie, o depăşire a graniţelor deja trasate, şi aduce un sound complex, plin de emoţie şi mister. Producătorul albumului, Steven Wilson spune despre „We’re Here Because We’re Here”: „ În mod cert unul dintre cele mai bune albume la care am avut plăcerea să lucrez!”

Acesta este sunetul unei muzici cu un sens profund venit de la o trupă care a crescut ăn popularitate în ciuda tututor întâmplărilor. O trupă care a sfidat aşteptările şi a rescris regulile legate de ce se poate şi ce nu se poate face în muzica rock. O trupă cu un asemenea simţ natural al melodiei  pus în balanţă de puterea efervescentă şi versurile care lămuresc şi inspiră, o trupă de fraţi şi surori, o trupă cu o origine unică. Formula actuală este dată de alăturarea a două familii de muzicieni, despre care critici spun că s-au născut pentru a face muzică. Fraţii Vincent (solist vocal, chitară acustică), Daniel (chitară, voce, clape) şi Jamie Cavanagh (bas) înseamnă Anathema alături de prietenii din copilărie, John Douglas (tobe) şi sora acestuia, Lee (voce). Şi pentru ca formula să fie completă trebuie amintit şi Les Smith (clape). Se pare că secretul stă tocmai în această legătură profundă existentă între membri care depăşeşte  legăturile dintr-o trupă oarecare, dar şi Eu-l individual sau interesele personale. Ei împart o viziune comună: să creeze cea mai incredibilă muzică şi, spun cunoscătorii, în ciuda numeroaselor oscilaţii din trecut, Anathema a atins noi culmi o dată cu „We’re Here Because We’re Here”.

Criticii americani spun despre Anathema că ar fi o trupă „fără influenţe, dar şi fără urmaşi”. „Fantastic! Asta este măgulitor, într-un fel, pentru că asta spune despre noi că suntem originali”, a spus solistul Vincent Cavanagh pentru o publicaţie din România în urmă cu câţiva ani. Cavanagh a dezvăluit, cu aceeaşi ocazie, şi sursa de inspiraţie a trupei: „Oricine vrea să se apuce de cântat, ar trebui să-şi urmeze inima, sufletul şi să-şi transpună sentimentele şi pe sine în propria muzică. Numai aşa poate să fie unică. Cel mai onest lucru pe care poţi să-l faci este să-ţi transpui sentimentele în muzică”.

DISCOGRAFIE ANATHEMA!

 

Pentru utilizatorii sistemului de operare Android si Blackberry click pe iconita de mai jos. 

BlogZone

RockZone TV - Videoclipul Zilei

KoRn & Skrillex & Kill The Noise - Narcissistic Cannibal

 

  Desant
ALL TIME ROCK

Radio Infinit


radio online: dance, populara, manele...  Radiouri Online  Adauga site in top online internet radio servers