A+ R A-

B.B. King - biografie

E-mail Listeaza

B.B. King, pe numele său real Riley B. King, s-a născut pe 16 septembrie 1925, în Itta Benna, Mississippi, SUA.

Este cunoscut ca unul dintre cei mai buni bluesmen. Revista Rolling Stone l-a plasat pe locul al treilea în lista celor mai buni 100 de chitarişti ai tuturor timpurilor.

King a ajuns în Memphis, în 1946, pentru a lucra ca muzician, dar după câteva luni a renunţat la idee şi s-a întors în Mississippi. Peste doi ani s-a întors în Memphis, unde a lucrat la postul de radio local, ca disc jockey, dar nu a renunţat la cântat. Şi-a căpătat porecla de „Beale Street Blues Boy", pe care a scurtat-o apoi la B.B.

Tot atunci, îl întâlneşte pe T-Bone Walker şi decide că „trebuie" să îşi cumpere o chitară electrică. În 1949, King începe să înregistreze piese, având un contract cu RPM Records. Multe din înregistrările sale au fost produse de Sam Phillips, care mai apoi a înfiinţat casa de discuri Sun Records. Single-ul de debut al lui King a fost „Miss Martha King", care a primit critici nefavorabile în revista Billboard şi nu a intrat în topuri.

B.B King pune bazele propriei sale trupe B.B King Review, sub conducerea lui Millard Lee. Calvin Owens, Kenneth Sands, Lawrence Burdin, George Coleman, Floyd Newman, Millard Lee, George Joyner, Earl Forest şi Ted Curry erau membrii componenţi.

În anii '50, B.B King devine unul din cele mai importante nume din muzica R&B lansând single-uri ca "You Know I Love You", "Woke Up This Morning", "Please Love Me", "When My Heart Beats like a Hammer", "Whole Lotta Love","You Upset Me Baby", "Every Day I Have the Blues," "Sneakin' Around," "Ten Long Years," "Bad Luck," "Sweet Little Angel," "On My Word of Honor" şi"Please Accept My Love".

Primeşte premiul Grammy pentru single-ul „The Thrill is Gone", care a fost inclus pe lista celor mai bune 500 de piese ale tuturor timpurilor alcătuită de Rolling Stone, pe locul 183.

În 1980, B.B King este inclus în Blues Hall Of Fame, iar în 2004 primeşte premiul Polar Music pentru realizările excepţionale din domeniul muzical.

Între 1988-1998, bluesman-ul colaborează cu U2, Eric Clapton, Dr. John, Koko Taylor şi Bo Diddley.

Eric Clapton & B.B. King

În 2006, la vârsta de 80 de ani, B.B King anunţă că se retrage şi susţine un turneu de adio. Gary Moore a cântat împreună cu legendarul chitarist în timpul turneului.

B.B King participă la a 40-a ediţie a Montreux Jazz Festival şi în Zurich la Blues At Sunset. În timpul show-urilor de la Montreux şi Stravinski Hall cântă împreună cu: Joe Sample, Randy Crawford, David Sanborn, Gladys Knight, Lella James, Earl Thomas, Stanley Clarke, John McLaughlin, Barbara Hendricks şi George Duke.

Pe o perioadă de 52 de ani, B.B King a susţinut peste 15.000 de concerte. În 2009, a anuţat că va susţine patru concerte în Marea Britanie, împreună cu John Mayall, în luna iunie, dar şi în Budapesta, Ungaria, în luna iulie.

DISCOGRAFIE B.B. KING

Sursa: stiumuzica.ro

 

Pentru utilizatorii sistemului de operare Android si Blackberry click pe iconita de mai jos. 

BlogZone

RockZone TV - Videoclipul Zilei

KoRn & Skrillex & Kill The Noise - Narcissistic Cannibal

 

  Desant
ALL TIME ROCK

Radio Infinit


radio online: dance, populara, manele...  Radiouri Online  Adauga site in top online internet radio servers