Nirvana este considerată trupa pionier în rock-ul alternativ. În doar şapte ani de carieră, Nirvana a vândut 25 de milioane de albume numai în Statele Unite ale Americii, şi peste 50 de milioane în întreaga lume. Povestea celor de la Nirvana a început în anii de liceu ai lui Kurt Cobain, devenit liderul unei noi generaţii.

Cobain şi Novoselic s-au întâlnit în timpul anilor de liceu din Aberdeen deşi, după mărturisirile lui Cobain, nu au fost deloc apropiaţi. Cei doi au devenit prieteni  în timp ce frecventau sala de repetiţii a celor de la  Melvins. Cobain îşi dorea să întemeieze o trupă cu Novoselic însă basistul nu a răspuns ofertelor sale, chiar dacă acestea s-au materializat într-un demo  al proiectului “Fecal Matter”. La trei ani de la prima întâlnire, Novoselic l-a anunţat pe Cobain că a ascultat materialul demo înmânat de acesta şi este de acord să pună bazele unei trupe. Cei doi l-au adus apoi pe Bob McFadden la baterie, dar după numai o lună, proiectul s-a frânt. În iarna lui 1987, Cobain şi Novoselic l-au adus la tobe pe Aaron Burckhard. Cei trei au început să repete piesele de pe caseta demo a lui Cobain, dar în scurt timp au început să lucreze la un nou material. Trupa a purtat diferite nume, cum ar fi Skid Row , Pen Crap Chew sau Ted Ed Fred. Într-un final, trupa a ales denumirea Nirvana. Despre aceasta, liderul Kurt Cobain spunea: “Am vrut un nume care să fie drăguţ şi atrăgător, nu unul răutăcios sau grosolan tipic punk-ului, cum ar fi Angry Samoans.” După ce Cobain şi Novoselic s-au mutat în Tacoma, respectiv Olympia, Washington, legătura cu toboşarul Burkhard s-a întrerupt. Cei doi au lucrat cu Dale Crover de la Melvins, cu care Nirvana a înregistrat primul demo în ianuarie 1988. Tot cam pe atunci, Crover s-a mutat la San Francisco dar l-a recomandat la tobe pe dave Foster. Acesta n-a stat prea mult alături de Nirvana. Şederea sa la închisoare a coincis cu revenirea în trupă a lui Burkhard. Nici el n-a avut zile lungi. A plecat din trupă după ce i-a spus lui Cobain, într-una din zile, că este prea mahmur pentru a repeta! Cobain şi Novoselic s-au văzut nevoiţi să dea un anunţ în “The Rocket” pentru a înlocui toboşarul, dar răspunsurile nu au fost la nivelul aşteptărilor. Între timp, un prieten comun, le-a făcut cunoştinţă celor doi cu Chad Channing, iar ei l-au acceptat. Au cântat împreună, chiar dacă Channing a mărturisit ulterior : “Niciodată nu mi-au spus: Ok, faci parte din trupă!”. Chiar şi aşa, Channing le-a fost toboşar în primul lor concert, desfăşurat în luna mai a acelui an.

Nirvana a lansat primul său single, „Love Buzz”, în noiembrie 1988, la casa de discuri independentă Sub Pop. În luna ce a urmat, Nirvana a intrat în studio pentru a înregistra albumul de debut, „Bleach”, produs de Jack Endino. „Bleach” a fost puternic influenţat de stilul heavy-rock funebru promovat de Melvins sau Mudhoney, de rock-ul punk al anilor 80 şi de heavy-metal-ul din anii 70, adoptat mai ales de Black Sabbath. Mulţi ani mai târziu, în 2001, în cadrul unui interviu acordat celor de la Rolling Stone, Novoselic a recunoscut că, la vremea înregistrării albumului „Bleach”, componenţii obişnuiau să asculte o casetă care, acea pe una dintre părţi un album al celor de la The Smithereens, iar pe cealaltă, un album al trupei de black metal, Celtic Frost. Şi asta, spune Novoselic, ar fi influenţat major sound-ul lui „Bleach”. Înregistrările lui „Bleach” au costat Nirvana în jur de 600 de dolari, dar o parte din bani a fost adusă de Jason Everman, care avea să fie primit ulterior în trupă ca al doilea chitarist. Chiar dacă Everman nu a înregistrat nici măcar un cântec pentru „Bleach”, Nirvana i-a acordat încredere. „Ne-am dorit să se simtă ca acasă”, mărturiseşte Novoselic. Chiar înainte de lansarea albumului, Nirvana a insistat să semneze o prelungire a înţelegerii cu casa de discuri, fiind prima trupă care a procedat de această manieră cu Sub Pop. După lansarea albumului „Bleach”, în iunie 1989, Nirvana a demarat primul turneu naţional. Albumul a devenit preferatul posturilor de radio ale colegiilor.

Din cauza nemulţumirilor cauzate de prestaţiile nesatisfăcătoare ale lui Everman, Nirvana şi-a anulat ultimele apariţii şi a revenit în Washington. Nimeni nu i-a spus lui Everman că ar fi concediat, iar chitaristul a susţinut ulterior că el a fost cel care a părăsit trupa. Chiar dacă Sub Pop nu a promovat prea mult albumul „Bleach”, materialul a fost un produs cu vânzări serioase, undeva în jur de 40 000 de copii. Cobain s-a supărat însă din cauza lipsei de promovare şi distribuţie a albumului.  La finalul lui 1989, trupa a lansat EP-ul „Blew”, produs de data aceasta de Steve Fisk. Într-un interviu din aceeaşi perioadă, Cobain a evidenţiat faptul că stilul trupei se schimbă. „Cântecele din prima perioadă au fost cu adevărat furioase. Dar, cu cât trece timpul ele devin mai halucinante iar eu tot mai fericit. Cântecele vorbesc acum despre conflictele apărute în cadrul relaţiilor, aspectele emoţionale care ne leagă de ceilalţi ”, a spus atunci Cobain. În aprilie 1990, Nirvana a început să lucreze la  următorul material discografic cu producătorul Butch Vig de la Smart Studios din Madison, Wisconsin. În timpul înregistrărilor, Cobain şi Novoselic şi-au manifestat nemulţumirea faţă de stilul toboşarului Channing. La rândul său, toboşarul nu e ezitat să-şi exprime frustrarea faţă de faptul că nu era implicat în compunerea pieselor. În timp ce materialele demo înregistrate de Nirvana cu Vig au început să circule în industria muzicală şi să atragă atenţia cselor de discuri importante, Channing a părăsit trupa. În iulie, Nirvana a înregistrat single-ul „Sliver” cu toboşarul celor de la Mudhoney, Dan Peters.  Nirvana a insistat pe lângă Dale Crover să vină la tobe pentru un turneu pe coasta de vest a Statelor Unite ce avea să debuteze în august. În septembrie 1990, Buzz Osborne de la Melvins l-a prezentat trupei pe Dave Grohl care îşi căuta trupă după ce se despărţise de Scream. La numai dpuă zile de la sosirea în Seattle, Cobain şi Novoselic l-au chemat la o probă pe Grohl. Ulterior, Novoselic avea să declare: „Am ştiut după doar două minute că este toboşarul pe care îl căutam”.

Din cauza neînţelegerilor cu Sub Pop dar şi a înregistrărilor cu Smart Studios care au generat interes, Nirvana a decis să-şi caute un angajament cu o casă de discuri importantă. După mai multe recomandări, Nirvana a semnat cu DGC Records în 1990. Atunci au început şi înregistrările la cel mai important album al trupei, „Nevermind”. Chiar dacă au avut de ales dintre mai mulţi producători, Cobain şi ai lui au decis să lucreze cu Butch Vig. În loc să înregistreze la studioul din Madison, Nirvana a mutat producţia la Sound City Studious din Van Nuys, Los Angeles, California. Timp de două luni, Nirvana a lucrat la mai multe piese. Unele dintre ele, cum ar fi „ In Bloom” sau „Breed” au rămas în repertoriul trupei ani buni, în timp ce compoziţii precum „On a Plain” sau „Stay Away” au tot fost amânate din cauza lipsei de inspiraţie în ceea ce priveşte versurile. Ele au fost finalizate abia pe la jumătatea perioadei petrecute în studio. După ce înregistrările au fost finalizate, Nirvana şi Vig au început mixarea albumului. Însă, cum înregistrările au fost puţin întârziate, mixajul nu a fost deloc satisfăcător. Andy Wallace a fost chemat pentru a finaliza mixajul. După lansarea albumului, Nirvana şi-a manifestat nemulţumirea faţă de sunetul foarte şlefuit dat de mixaj albumului. Iniţial, DGC Records spera să vândă undeva în jur de 250 000 de exemplare din „Nevermind”. Primul single de pe album, „Smells Like Teen Spirit” s-a bucurat de un succes fabulos, mai ales datorită sprijinului primit de la MTV. În timp ce promovau într-un turneu european albumul, către finalul lui 1991, trupa şi-a dat seama de succes: numeroase concerte SOLDOUT, promovarea lui „Smells Like Teen Spirit”, devenit nelipsit din playlist-urile de la radio sau Tv, echipe Tv care luau cu asalt scena! Şi, surpriză: până la Crăciunul lui 1991, adică în numai câteva luni de la lansare, „Nevermind” vindea 400 000 de exemplare SĂPTĂMÂNAL, în Statele Unite! Şi asta nu este tot! În ianuarie 1992, „Nevermind” a detronat „Dangerous” al lui Michael Jackson în topul Billboard şi a cucerit primele poziţii din topurile internaţionale. În luna în care „Nevermind” a atins prima poziţie, Billboard a declarat: „Nirvana este acel gen rar de trupă care are de toate: aplauzele criticilor, respectul industriei muzicale, atracţie şi o bază de rock alternativ foarte serioasă”. Albumul „Nevermind” a ajuns să vândă în jur de 8,5 milioane de exemplare numai în Statele Unite ale Americii! Extenuaţi, rockerii au decis să nu mai facă încă un turneu american de promovare a lui „Nevermind”. Au realizat însă câteva spectacole către finalul acelui an. În martie 1992, Cobain s-a gândit modifice sumele de bani venite din drepturile de autor pentru compoziţii (bani care până atunci erau împărţiţi în mod egal) tocmai pentru a evidenţia faptul că el era principalul compozitor. Grohl şi Novoselic nu au avut nimic de obiectat, însă când Cobain a precizat că ar fi interesat să primească retroactiv banii din perioada anterioară lui „Nevermind”, tensiunea a pus stăpânire pe trupă care a fost la doar un pas de destrămare. După o săptămână tensionată, Cobain a primit retroactiv cam 75% din drepturile solicitate însă incidentul a rămas proaspăt în trupă în perioada ce a urmat. Chiar când zvonurile cu privire la desfiinţarea trupei din cauza problemelor de sănătate ale lui Cobain prindeau contur, Nirvana a fost cap de afiş la festivalul britanic Reading Festival, unde Cobain personal a decis ordinea pieselor din concert. Şi a ieşit un concert pe cinste. De altfel, oamenii din media susţin că prestaţia de atunci a fost cel mai probabil una dintre cele mai bune din întreaga carieră a trupei.

Câteva zile mai târziu, Nirvana a cântat la MTV Video Music Awards. În ciuda insistenţelor postului ca trupa să nu cânte noul cântec, „Rape Me”în timpul emisiei, Cobain a şocat şi a cântat câteva acorduri înainte de a trece la „Lithium”. În acea seară, Nirvana a primit două premii: pentru cel mai bun videoclip alternativ şi cel mai bun artist. DGC a sperat ca materialul pentru noul album Nirvana să fie gata pentru a fi lansat în periada Sărbătorilor din 1992. N-a fost aşa. Înregistrările au mers încet iar casa de discuri a lansat doar o compilaţie, „Incesticide”, în decembrie 1992. Materialul discografic reunea piese scoase atât de DGC cât şi de Sub Pop. Ideea era ca fanii să poată asculta piesele care anterior circulau „la negru” la un preţ rezonabil şi o calitate a sunetului mai bună. Cum „Nevermind” fusese lansat de 15 luni şi se promova deja al patrulea single, „In Bloom”,  Geffen/ DGC a optat să nu promoveze puternic „Incesticide”. Chiar şi aşa, materialul a fost premiat cu aur de Recording Industry of America, la numai două luni de la lansare, în februarie 1993. Tot atunci, Nirvana a lansat „Puss”/ „Oh, the Guilt”, un single realizat cu The Jesus Lizard la casa de discuri independentă, Touch&Go. Între timp, grupul l-a ales pe Steve Albini pentru a înregsitra următorul album. Chiar dacă au fost speculaţii care au susţinut că Nirvana l-a ales pe Albini pentru recomandările sale, Cobain a insistat că sound-ul lui Albini este ceea ce şi-a dorit mereu pentru Nirvana: un sunet curat, natural, fără prea multe intervenţii de studio.  Nirvana s-a deplasat la Pachyderm Studios din Cannon Falls, Minnesota în februarie pentru a înregistra albumul. Alături de Albini, Nirvana s-a mişcat repede. Înregistrările şi mixajul au fost finalizate în doar două săptămâni şi au costat 25 000 de dolari. Câteva săptămâni mai târziu, Chicago Tribune şi Newsweek au publicat material în care surse declarau că DGC considera că albumul nu poate fi lansat. Fanii au început să se îngrijoreze că viziunea muzicală a trupei ar putea fi compromisă de casa de discuri. Dacă zvonurile legate de casa de discuri s-au dovedit a fi nefondate, Nirvana şi-a manifestat nemulţumirea faţă de mixajul realizat de Albini. Mai precis, rockerii au considerat că nivelul basului era unul foarte scăzut, iar Cobain s-a plâns că „Heart-Shaped Box” şi „All Apologies” nu sunau perfect. Producătorul celor de la R.E.M, Scott Litt a fost chemat de urgenţă pentru a remixa cele două cântece. Cobain a adăugat instrumentaţie şi backing vocals. „In Utero” a intrat direct pe locul întâi în Billboard 200 Album Chart în septembrie 1993. Christopher John Farley nota într-una din cronicile dedicate albumului: „ În ciuda temerilor manifestate de unii dintre fanii muzicii alternative, Nirvana nu a atins încă un curent principal, deşi acest nou album ar putea forţa ca acest curent să găseasca Nirvana”. „In Utero” a vândut patru milioane de exemplare în Statele Unite. În luna octombrie a aceluiaşi an, Nirvana a demarat primul turneu în Statele Unite după doi ani. Pentru acest turneu, Nirvana l-a solicitat, ca al doilea chitarist, pe Pat Smear, de la Germs, o trupă punk. În noiembrie, Nirvana a înregistrat pentru MTV Unplugged. Ajutaţi de Smear dar şi de violoncelista  Lori Goldston, Nirvana a încercat să-şi schimbe orientarea de la abordarea clasică către spectacol şi a optat să nu includă în play-list unele dintre cele mai cunoscute piese. În schimb, Nirvana a cântat câteva cover-uri şi i-au invitat pe Cris şi Curt Kirkwood de la Meat Puppets să se alăture trupei pentru interpretarea a trei piese. La începutul lui 1994, trupa a demarat un turneu european. În dimineaţa de 4 martie, Courtney Love l-a găsit pe Cobain, inconştient, în camera de hotel. Cobain a fost transportat de urgenţă la spital. Unul dintre medicii spitalului a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că rockerul a avut probleme din cauza unei combinaţii de medicamente şi alcool. Turneul a fost imediat anulat. Şi acesta nu a fost decât începutul. Câteva săptămâni mai târziu, Cobain a revenit la dependenţa sa de heroină. Apropiaţii au intervenit imediat. Artistul a fost convins să-şi recunoască dependenţa şi să se interneze într-un centru specializat. După numai câteva zile  în clinică, Cobain sare zidul centrului şi revine, cu avionul, în Seattle. O săptămână mai târziu, vineri, pe 5 aprilie 1994, Cobain este găsit fără suflare la reşedinţa sa din Seattle. Se împuşcase.

În august 1994, DGC a anunţat că un dublu CD intitulat „Verse Chorus Verse” conţinând interpretări live ale celor mai bune piese, pe de o parte, şi MTV Unplugged, pe un al doilea disc, va fi lansat în noiembrie. Emoţiile i-au copleşit însă pe Grohl şi Novoselic când au fost nevoiţi să lucreze la materiale la atât de puţin timp de la moartea liderului Cobain. MTV Unplugged a debutat direct pe locul întâi în topurile Billboard. Câteva săptămâni mai târziu, primul clip lung-metraj al trupei, „Live!Tonight!Sold Out!” A fost lansat. Un an mai târziu albumul Nirvana Umplugged a câştigat un premiu Grammy pentru cel mai bun album alternative. În 1996, DGC a scos albumul  Nirvana live, „From the Muddy Banks of the Wishkah” care a devenit al treilea material discografic la rând care a debutat în fruntea clasamentelor Billboard. În 1997, Novoselic, Grohl şi Courtney Love au realizat o societate, Nirvana LLC, care urma să se ocupe pe toate proiectele Nirvana. Un box-set de 45 de piese trebuia să fie lansat în octombrie 2001.  Cu puţin înainte de lansare, Love a început demersurile pentru dizolvarea societăţii. Ea a obţinut şi un ordin prin care se interzicea lansarea oricărui material Nirvana, până la soluţionarea cazului. Love a susţinut că fostul ei soţ reprezenta esenţa trupei, Grohl şi Novoselic fiind doar membri, şi că a semnat înţelegerea iniţială cu cei doi după ce fusese prost consiliată. Grohl şi Novoselic au contraatacat. Ei au cerut Curţii ca Love să fie scoasă din înţelegere şi înlocuită cu un alt reprezentant al lui Cobain. Cu o zi înainte ca acest caz să ajungă în instanţă, în octombrie 2002, Love, Novoselic şi Grohl au anunţat să au ajuns la un acord. Înţelegerea a permis lansarea compilaţiei „Nirvana” care conţinea piesa, nelansată până atunci, „You Know You’re Right”. Piesa fusese compusă şi înregistrată cu puţin timp înainte de moartea lui Cobain. Compilaţia „Nirvana” a fost lansată în acea lună şi a debutat pe locul trei în topul Billboard.. Box-set-ul, „With the Lights Out” a fost în cele din urmă lansat în noiembrie 2004. Materialul conţine câteva demo-uri mai vechi ale lui Cobain, înregistrări de la repetiţii şi piese live înregistrate de-a lungul carierei. „Sliver: The Best of the Box” care a ales 19 piese piese de pe box set pentru a le adăuga la încă trei piese nelansate până atunci, a apărut către finalul lui 2005. În 2006 a apărut DVD-ul „Live!Tonight!Sold Out!” şi, un an mai târziu, varianta lungă a „MTV Unplugged in New York” . În 2009 a fost lansat, atât pe CD cât şi pe DVD concertul Nirvana din 1992, sub denumirea „Live at Reading Festival”. Tot în aceeasşi perioadă Sub Pop a lansat o ediţie aniversară de lux a lui „Bleach”. Albumul care aniversa 20 de ani a inclus şi un concert live din prima perioadă a trupei.

Despre versurile atât de diferite ale trupei, Kurt Cobain le-a mărturisit, în 1993, celor de la Spin: „În Bleach am decis să ţipăm nişte versuri negative. Atâta timp cât nu erau prea jenante totul era ok”. „Nevermind” reprezintă însă un moment de cotitură. Cobain recunoaşte că au luat naştere din pură poezie, în timp ce „In Utero” se poate vorbi deja de o tematică: „Versurile sunt mai concentrare, avem deja nişte teme”. Despre contradicţia dintre versuri, căci Cobain avea obiceiul de a emite o idee doar pentru a o putea contrazice câteva rânduri mai jos, artistul a mărturisit, mai în glumă, mai în serios: „Sunt un nemernic nihilist jumătate din timp, pentru ca mai apoi să fiu atât de vulnerabil şi sincer. Versurile mele sunt o combinaţie între aceste două stări. De altfel, cam aşa sunt oamenii din generaţia mea”.

DISCOGRAFIA NIRVANA